Mama

Demult, o mama avea opt copii, pe care ii hranea si-i imbraca din sudoarea fetei sale. Cineva a intrebat-o: „Cum reusesti, cum te descurci sa ingrijesti si sa hranesti opt copii?” Si mama, uitandu-se cu drag la ei, a raspuns: „Ii iubesc din adancul inimii mele”. Altcineva a intrebat-o: „Cati copii zici ca imbraci si hranesti pe zi?” Si ea raspunse: „Domnule, daca-i iubesc, nu-i mai numar!”.

 

Jacob Seisenegger (Austrian painter, 1504–1567) Portrait of a Mother and Her 8 Children

Anunțuri

Conferințe organizate de ASCOR Craiova în Postul Mare

Pentru detalii, faceti click pe imagine

Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Craiova, organizează o serie de conferințe duhovnicești în Postul Sfintelor Paști. Prima va avea loc marți, 12 aprilie, ora 18,00, când PreaSfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților va conferenția pe tema: „De la virtuțile obișnuite, la virtutea virtuților: Iubirea de vrăjmași”. Cea de-a doua conferință este programată pentru data de 14 aprilie, ora 18,00, avându-l ca invitat pe prof. dr. Pavel Chirilă, care va vorbi despre „Sursa depresiei omului. Cauze spirituale”. De asemenea, tinerii ascoriști și credincioșii craioveni se vor bucura de binecuvântarea ÎnaltPreaSfințitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, care va conferenția într-una din seri, urmând a se fixa data și tema. Toate conferințele vor avea loc în sala de festivități a Căminului preoțesc „Renașterea”, vizavi de Catedrala „Sfântul Dumitru”.

Televizorul care naşte cărţi şi despre Ortodoxia furată

cititori in metrou

M-am oprit astăzi în faţa unui stand de cărţi şi m-am uitat în jurnalul Oanei Pellea. Captivant…O retorică destinată oralităţii, pe care o guşti în scris, numai pentru că ai urmărit-o pe autoare la televizor şi ţi-a plăcut cum şi despre ce vorbeşte.

Sunt mărturisiri de suflet. Dincolo de nota de nevinovăţie şi, poate, de intenţia bună a autoarei de a se destăinui oamenilor, stă un cap de mort care rânjeşte şi pe care nici eu nu l-am observat multă vreme: interesul comercial al editorilor /editurilor.

După ‘ 90, până să ajung la facultate, luam trenul spre Bucureşti de câte ori puteam, tocmai pentru ca să vin să îmi cumpăr cărţi. Eram avidă de cărţi, ca şi părintele Dorin.

La facultate am continuat în acelaşi ritm al cititului, fără să ne gândim serios la interesele care stau în spatele coperţilor. Cu timpul însă am văzut că în vitrinele librăriilor, ca şi pe tarabele cu cărţi, e cam aceeaşi marfă, aceleaşi cărţi, care se republică cu o religiozitate suspectă şi asta m-a nedumerit. De fapt asta m-a salvat de nesinceritatea editorilor români vizavi de carte.

Ştiu zeci, sute de cărţi care merită traduse sau publicate / republicate, dar nimeni nu se mişcă spre ele. Editorii ne replică că trebuie să trăiască…Dar preţul traiului lor prosper e mizerabila ofertă de carte de pe piaţa românească. Bineînţeles eu mă refer la total şi nu la particularul a ceea ce se editează.

Ni se vând lucruri facile, uşor ingurgitabile. Ni se vinde ceea ce se citeşte repede…dar nu asta e adevărata cultură. O carte mică nu e o carte bună, decât dacă e o carte esenţială şi îndelung muncită. Cartea adevărată e cartea cu multe pagini asudate. Pentru că nu trebuie să confundăm cartea cu fiţuica sau cu integrama de completat în tren.

cititor in parc

Prin tren întâlnim şi neoprotestanţi cu Biblia la ei, dar aceia nu o studiază ci…se laudă cu ea. Nu la ei m-am referit. Cartea se citeşte în tăcere şi se face în zile în şir.

Iar cărţile mici, scurte, facile, de 10-15 pagini, care ajung la tipărire 150 sunt incultura noastră, semnul că suntem minţiţi sistematic, pentru ca să rămânem nişte proşti cu aere de cititori. Însă cartea de 15 pagini, care devine 150 de pagini, cu caractere de neam prost, costă 20-30 de lei şi un tratat muncit, cu 300-400 de pagini costă 50-60 de lei. Însă cei 20 de lei sunt furaţi şi nu munciţi!

Pe scurt suntem furaţi şi nu cumpărăm cărţi! Dacă nu le mai cumpărăm pe astea mici, vor fi nevoiţi să se întoarcă la adevărata carte: la cea mare şi muncită.

Însă, de ce e cartea din ce în ce mai mică? Pentru că vrea să acosteze pe cei cu mentalitate de cititor de televizor. Se citeşte puţin şi sec şi, mai ales, se citesc cei care sunt scoşi la televizor. Aşa ajung Puric, Mândruţă, Mihaela Rădulescu, Găinuşă sau Oana Pellea cu bestseller-uri: pentru că sunt văzuţi la televizor şi nu pentru că sunt scriitori.

cititor rational

L-ai reţinut…vii şi îl cumperi. Tocmai de aceea toţi vor la televizor sau pe net, cu publicitate multă, pentru că ale lor cărţi nu sunt cumpărate pentru ele, ci pentru imaginea lor.

Cultura noastră nenorocită se face între prieteni, cu relaţii de clan. Te laudă prietenul când îţi publici cartea, apăi atunci trebuie să mergi şi tu şi să i-o popularizezi pe a lui. Troc nenorocit. Nu pentru că ea, cartea, e bună, ci pentru că nu poţi să îl refuzi pe neicuşorul de prieten sau amic sau şef.

Pe de altă parte, Ortodoxia noastră, deşi e mitraliată cu atenţie, totuşi, e bună să o furi sistematic. Poţi să îi furi icoanele, cântările, slujbele, le mai îmbraci puţin cu ce ai tu prin cultul tău…şi apoi spui că noi suntem proşti iar tu deştept.

Neoprotestanţii români, care, după revoluţie, negau tot ce e ortodox, de la lumânări la icoană şi de la Biblie la reverendă ortodoxă, au început să îşi însuşească lumânarea, icoana, reverenda şi cântarea ortodoxă. Ne fură la idei în predicile lor, ne fură Părinţii, ne fură ce se poate…şi tot pe noi ne înjură.

Acum ne fură şi masonii, care şi-au făcut nu ştiu pe unde un locaş după toată rânduiala ortodoxă. E culmea stupefacţiei. Însă eu cred că e şi multă prostie în toate aceste preluări tacite, pentru că nu sunt în stare să creeze ceva autentic.

În al treila rând, filosofii noştri de Humanitas au ajuns nume notorii cu idei patristice şi filocalice mărunţite pentru guguştiuci. Cine înţelege că oamenii de cultură preiau cu nesimţire din averea Bisericii pe care o înjură, înţelege, cine nu, îi laudă în neştire. Însă tot ignoranţa laudă. Pentru că nu poţi să lauzi munca puţină dar cu nasul prin ceruri. Numai proştii se bucură când sunt lăudaţi de alţii mai proşti decât ei.

Poate că ar trebui să existe o lege ca să nu mai fie plagiaţi Sfinţii Bisericii, de cei care nu le urmează şi viaţa îndeaproape. Dacă ar funcţiona conştiinţa personală, atunci ar fi bine. Însă, se pare, că ea e puţin adormită sau narcotizată.

Ce trebuie să înţelegi? Biserica face multe, dar nu are cine să se laude cu ea. Şi Tradiţia Bisericii e imensă, dar nu are pe cine să bucure, pentru că nu o prea cunoaştem. Dacă vrei să cunoşti, pune mâna pe cărţile mari ale Bisericii şi ale umanităţii şi nu te mai lăsa păcălit de cărţi fâşneţe!

SURSA AICI

cititor pe strada

Opreste-te si asculta muzica

Violonistul – o poveste cu talc

Washinghton DC, o staţie de metrou într-o dimineaţă friguroasă de ianuarie…Violonistul a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute, interval în care aproape 2000 de oameni au trecut prin staţie, majoritatea în drumul lor spre locul de muncă.

După 3 minute, un bărbat de vârstă mijlocie observă existenţa muzicianului. Încetineşte şi se opreşte pentru câteva secunde înainte de a-şi relua grăbit drumul.

După 4 minute, violonistul primeşte primul dolar de la o femeie care îl aruncă fără a se opri din mers.

După 6 minute, un tânar se opreşte şi îl ascultă, sprijinindu-se de un perete. Mai apoi se uită la ceas şi îşi reia mersul.

După 10 minute, un copil de 3 ani se opreşte să asculte muzica, dar este tras repede de mama grăbită. În cele din urmă mama insistă şi baieţelul îşi continuă drumul, întorcându-şi neîncetat capul spre violonist. Acelaşi lucru se petrece şi cu alţi copii, dar fiecare părinte, fără excepţie, îşi forţează copilul să meargă mai departe.

După 45 de minute doar 6 oameni se opresc şi îl ascultă pentru puţină vreme. Aproape 20 îi dau bani, dar fără a se opri. Violonistul strânge 32 de dolari. În cele din urmă o tânără îl recunoaşte…

De fapt violonistul este Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. În cele 45 de minute, el a cântat una dintre cele mai complexe piese scrise vreodată, la o vioară ce valorează 3,5 milioane de dolari. Cu numai două zile în urmă, acelaşi Joshua Bell a cântat cu casa închisă la Boston, preţul unui bilet fiind în medie de 100 de dolari.

Aceasta este o poveste adevărată. I-a adus premiul Pulitzer ziaristului de la Washinghton Post care a făcut acest experiment sociologic, urmărind percepţia, gustul şi priorităţile oamenilor.

Apare firesc întrebarea :
dacă nu reuşim, măcar pentru o clipă, aprecia frumuseţea uneia dintre cele mai de seamă muzici scrise vreodată, în interpretarea unuia dintre cei mai mari muzicieni, la unul dintre cele mai minunate instrumente… CÂTE MULTE ALTE LUCRURI PIERDEM?

Surse: http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/04/04/AR2007040401721.html
http://www.joshuabell.com/news/pulitzer-prize-winning-washington-post-feature
http://www.snopes.com/music/artists/bell.asp

SURSA AICI

O minune a Maicii Domnului din zilele noastre

maicadomnului24

Dragul meu cititor, probabil cand iti vei arunca privirea asupra titlului simplu, clar si la obiect, nu-ti va starni interesul mai deloc. Probabil vei zice: “eh… minuni… si iar minuni… am mai auzit…. o minune nu tine decat 3 zile…etc“. Ai perfecta dreptate, ne-am obisnuit cu atatea minuni incat le-am pierdut valoarea, avem impresia ca e ceva ce ni se cuvine, ceva normal. Cat despre durata de doar “3 zile”, adevarul este ca noi nu-i permitem un timp mai indelungat de supravietuire. Te vei intreba: cum oare? Iar eu iti voi spune ca atata timp cat credinta in acea minune este mai mare si mai puternica cu atat minunea va persista mai mult timp atat in inima cat si in viata noastra.

Poate vei spune, ca “nu exista minuni”, tu, cel care, sper ca ti-am starnit curiozitatea cat de putin sa frunzaresti aceste umile randuri, dar care poate ca te vor induiosa pana la lacrimi… O, cat de dezinteresat si prea preocupat de grijile acestei lumi nesatisfacatoare este omul!… Cum nu-si da seama de minunile de la tot pasul, care-l inconjoara?… Cum nu vede toate minunatiile ramase firimituri din Raiul lui Adam?… Cum ramane atat de rece si de neclintit la sursurul dulce graitor al apelor, la ciripitul incantator al pasarilor, la multitudinea de culori ce imbraca muntii, dealurile, campiile si sesurile, la azurul minunat al cerului, la culorile calde si increzatoare ale curcubeului, la mirosul parfumat si imbatator al florilor?

Se tot vorbeste despre cele 7 mari minuni ale lumii antice si cele 7 minuni ale lumii contemporane… Cum poate omul sa ramana uimit si placut surprins de aceste “minuni artificiale” facute de mana omului iar in fata celor facute de Creatorul intregului Univers sa ramana nepasator? O, cata rabdare si cata dragoste are Dumnezeu pentru noi pentru ca ar putea sa ne lipseasca de darurile pe care le-a lasat ca marturie vie unor simpli muritori de rand! Poate, atunci, pierzand toate acestea vom ajunge sa pretuim ce-am avut… dar asta este firea omului.

Si pentru ca nu vreau sa te plictisesc, dragul meu cititor, cu toata aceasta filosofie despre viata, creatii si Creator am sa incep prin a-ti demonstra ceea ce am enuntat mai sus.

Minunea despre care vreau sa-ti vorbesc a avut o evolutie neasteptata in viata personajului principal si anume: a durat “3 zile” (durata nu este reala, a supravietuit aproximativ 11 ani), apoi o perioada destul de indelungata (este vorba de 7 ani) a fost ingropata, cu mici exceptii, cand a mai fost scoasa la iveala de alte persoane, care au fost martore si, acum, se pare, voia lui Dumnezeu este ca ea sa fie scoasa din nou la suprafata. Acesta este motivul pentru care eu ma aflu scriind aceste randuri, in speranta ca cele ce voi povesti, daca nu vor patrunde adanc in inima ta, macar vor reusi sa stoarca o lacrima, fie ea si plapanda, din ochii tai.

Acum 18 ani, in cartierul romanesc craiovean, Rovine, Maica Domnului a mai salvat o viata omeneasca, pe cea a unei fetite in varsta de 4 anisori. Iata cum s-au petrecut lucrurile: intr-o insorita si placuta dimineata de Duminica, 13 mai 1990, parintii fetitei respective au plecat la piata sa-i cumpere odraslei cirese (ii placeau foarte mult), lasand copila singura acasa dormind. Aceasta familie locuia la etajul 4 al unui bloc cu doua camere semidecomandate (un amanunt semnificativ). Fetita s-a trezit in jurul orei 10 si, vazandu-se singura in dormitor, a plecat sa-si caute parintii prin casa. A traversat sufrageria in goana pentru a ajunge la bucatarie, unde stia ca petrece mai mult timp mama sa, fiind sigura ca o va gasi acolo. Mare i-a fost dezamagirea cand a observat ca de fapt era singura acasa. A fost cuprinsa de teama de singuratate la fel ca orice copil de varsta ei.

Atunci i-a venit un gand “salvator” cum sa scape de singuratate: a hotarat sa iasa afara sa se joace, insa cheile nu erau pe nicaieri. Au urmat niste momente de plans inabusit plin de durerea si tristetea abandonarii din partea parintilor cat si de lipsa de incredere a acestora: “daca tot au plecat de ce nu mi-au lasat macar cheile?”, gandea micuta copila si o gramada de astfel de intrebari, ce-i cuprindeau mintea ei frageda de doar 4 anisori, nu-si gaseau raspunsuri.

La un moment dat, un zambet i-a luminat fata: “daca nu am chei sa deschid usa sa ies afara, ce-ar fi sa sar pe geam?” Zis si facut. S-a urcat incaltata pe pervazul geamului de la bucatarie hotarata sa sara. Geamul de la bucatarie era prevazut cu un raft exterior confectionat din lemn, unde se pastrau alimentele la rece. In acea zi lemnul era umed pentru ca plouase cu vreo 2 zile inainte si nu avusese suficient timp sa se usuce, avand in vedere ca blocul era umbrit de cativa castani uriasi ce-si inaltau falnicele ramuri catre etajele superioare. Copila a iesit afara pe geam tinandu-se cu mainile de acel raft. Corpul ii atarna incovrigat in exteriorul gemului agatata fiind cu mainile si picioarele de marginile raftului. Uitandu-se in jos a fost cuprinsa de frica: “dar daca nu cad in picioare, asa cum m-am gandit?” Aceasta indoiala a determinat-o sa vrea sa intre in casa, insa nu a mai apucat. Ce se intamplase? Lemnul fiind umed, cand copila a incercat sa intre pe geam in casa, i-a alunecat unul dintre picioare si, astfel, dezechilibrandu-se a cazut in gol.

S-a agatat in sarmele de rufe exterioare balconului vecinului de la etajul 3, incetinindu-i intr-un fel viteza caderii. Fetita a cazut in gradina vecinului de la parter cu jumatatea corpului de la brau in sus pe pamant, iar cealalta jumatate de la brau in jos pe ciment. Minunea a fost ca, in urma cu o zi, vecinul de la parter, in gradina caruia a aterizat “micul avion” taiase gardul de sarma ghimpata ce inconjura gradina, astfel copila nu a fost sfartecata de la mijloc in doua. Si cea mai mare minune a fost ca fetita a scapat cu viata, fiind dusa in stare de inconstienta la spital de catre vecinul de la parter.

Ce se intamplase? In tot acest timp in care lucrurile se petreceau cu rapiditate, fetita se afla intr-o stare de veghe, nici lucida, dar nici constienta. In momentul caderii copila a fost prinsa de bratul drept al unei “Doamne” (asa cum sustinea fetita) mult prea luminoasa, imbracata in alb cu ” ceva colorat” pe cap si tinand pe bratul stang un Prunc de varsta foarte frageda. Amandoi erau invaluiti intr-o lumina orbitoare si o caldura cereasca izvora din fiinta lor. “Doamna” tinand pe bratul sau stang pe al Ei Prunc si pe bratul drept pe copila “parasutista” a lasat-o incet pe pamant dupa care, acele Fiinte Ceresti s-au ridicat la cer, invaluite in slava divina.

Copila s-a trezit la spital, nestiind de ce se afla acolo. Intretimp parintii au ajuns la bloc, unde au aflat de marea tragedie intamplata in lipsa lor intr-o “zi ghinionista” de 13 ale lunii mai. Au alergat intr-un suflet spre spital. Tatal fiind la volan isi pierduse firea cu totul conducand ca un nebun fara tinta, gandind cu mustrari de constiinta ca si-au omorat fetita, iar mama disperata, infricosata din cauza vitezei de la volan a sotului gandea ca nu vor mai apuca sa-si vada fetita, totul terminandu-se cu un grav accident. In sinea ei tot spera ca fetita este in viata, insa si-o inchipuia desfigurata. Intr-un final au ajuns la spital, innebuniti de durere, voind sa afle unde este copilul lor. Cine poate descrie spaima, nelinistile, durerea, mustrarile de constiinta si nebunia temporara a parintilor inconstienti care-si lasasera unicul copil in etate de doar 4 ani singur inchis in casa? Este infricosator de dureros numai cand te gandesti care au fost starile successive ale sentimentelor prin care au trecut in acele momente. Cand ei au ajuns la spital intreband de copila, ea tocmai iesea de la radiologie… au ramas muti de spaima… copila arata ca si cum nu ar fi patit nimic, insa nelinistea i-a cuprins iar pe bietii parinti: “daca are vreo hemoragie interna sau organele interne sunt afectate de cazatura?”, si cate astfel de intrebari nu le dadeau voie sa-si recapete linistea.

Au luat legatura cu doctorul ce o examinase pe fetita, care, atunci cand fusese adusa la spital de catre vecinul fetei, era aproape sigur ca acela o accidentase nicidecum ca ar fi cazut de la etajul 4. Confirmarea i-a fost facuta de parintii fetei si de insesi fetita care sustinea intruna ca ea nu a cazut de la etajul 4 ci ca o “Doamna” a asezat-o pe pamant. Au urmat 3 zile de examene medicale ale copilei la urgente apoi o saptamana de zile a fost supravegheata in salonul de copii fiind alimentata cu perfuzii. I se facuse foame bietei copile iar mama ii plangea de mila cand aceasta o ruga plangator: “macar o rosica da-mi si mie… un biscuite”, insa pentru binele fetitei (i se interzisese sa fie hranita pe perioada supravegherii, doar prin perfuzii era alimentata) ii era refuzata orice dorinta culinara.

Au trecut toate cele 10 zile de spitalizare ale fetitei, cand, doctorul dandu-se batut, le-a externat pe mama si fetita zicandu-le: “Doamna, dati slava lui Dumnezeu pentru ca aceasta e o minune dumnezeiasca, eu ca doctor n-am facut nimic, ma simt neputincios in fata maretiei divine…. duceti-va si multumiti-I lui Dumnezeu… asemenea cazuri sunt de unu la 1 milion”.

A urmat o alta perioada de examinari psihologice… era ceva de necrezut… cum un copil de 4 ani cade de la etajul 4 si nu a patit nimic afara de o zgarietura in talpa piciorului drept in forma de potcoava? Toti se gandeau, ca urmare a povestirii fetitei ca a fost afectata mintal de aceasta tragedie si ca mintea ei refuza acest lucru si de aceea a scornit povestea cu “Doamna”. Testele ieseau bune de fiecare data, iar parintii convingandu-se de minunea pe care o simtisera pe propria piele au alergat la Dumnezeu sa-I dea multumire. Au luat-o si pe copila cu ei la Biserica, unde fetita a recunoscut-o pe “Doamna” ce-I salvase viata in persoana Maicii Domnului din icoana ce se afla pe atunci in Catedrala din Craiova.

sf_dumitru

Abia atunci au inteles toti vedenia copilei si au dat slava lui Dumnezeu fara nicio indoiala ca El a ales aceasta minunata intamplare intru slava numelui Sau si pentru mantuirea acelei familii. Din acel moment familia respectiva a inceput marea cautare a acelui Dumnezeu care le-a scapat fata de la moarte prin intermediul Preasfintei Fecioare Maria, Maica Sa. Au alergat la catolici, protestanti, iehovisti si tot felul de secte, unde sperau sa afle credinta adevarata. Iar aceasta era mai aproape de ei decat ar fi crezut, pentru ca verisoara prin alianta a mamei copilei i-a luminat cu invataturile adevaratei si singurei credinte.

Fetita respectiva are 23 de ani in prezent si este cea care scrie aceste randuri, retraind cu fiecare fraza, acea minunata intamplare care, sper ca, nu va ramane doar scrisa si ca intr-un timp, atat cat o vrea Dumnezeu, va avea un ecou puternic, ca in urma cu 19 ani. De multe ori mi-as fi dorit sa mor atunci la 4 ani, imi doream nespus de mult sa ma fac ingeras, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu mine.

Si acum te intreb, dragule cititor, care este parerea ta despre minuni afland cele intamplate si traite de cea care scrie aceste randuri pentru tine? Ce valoare mai au acum superstitiile? Cum ramane cu ghinionul din ziua de 13? Cum ramane cu cele 13 ceasuri rele? Si mai ales: daca nu exista Dumnezeu, de ce oare eu mai sunt in viata? Cred ca sunt niste intrebari la care ar trebui sa meditam cu totii.

minune

SURSA AICI

Facultatea de Teologie din Craiova devine, din ce in ce mai repede, un varf al invatamantului teologic romanesc

Daca vrem sa fim onesti, invatamantul romanesc, in ansamblul sau, se afla intro situatie de criza. Una mai veche decat cea economica. Eu, personal, nu sunt multumit de el. Iata insa ca la Facultatea de Teologie din Craiova, asa cum se intampla, dealtfel, si la alte facultati de teologie din tara (nu la toate, ce-i drept), lucrurile se misca intr-o directie buna.

tismana-5

Anul trecut, la Tismana, Facultatea noastra de la Craiova a organizat un Simpozion National Studentesc pe tema „Sfanta Scriptura, Izvor viu al vietii crestine si al teologiei ortodoxe”, 2008 fiind anul in care se implineau 320 de ani de la prima aparitie in limba romana a Bibliei, cunoscuta de toti ca fiind „Biblia de la Bucuresti” sau „Biblia lui Serban Cantacuzino”.

Simpozionul s-a desfasurat intr-o atmosfera „incinsa”… in sensul ca s-au purtat discutii foarte interesante si s-a reusit implicarea efectiva la discutii a studentilor participanti. Nu a fost ceva sec, o atmosfera imbacsita de formalism, ci s-au atins probleme demne de o abordare atenta si insistenta, iar tinerii care au sustinut lucrarile s-au dovedit preocupati de punctele fierbinti ale teologiei, dezvaluind, de asemenea, capacitati si potente de viitori mari teologi.

tismana-1

Anul acesta Facultatea de Teologie din Craiova ne surprinde iarasi cu un titlu inspirat pentru simpozionul ce urmeaza a avea loc in acelasi spatiu monahal, martor al atator vieti de asceti, petrecute sub ocrotirea Sfantului Nicodim cel Sfintit.

Manastirea Tismana va gazdui, asadar, in perioada 18-20 Mai 2009 Simpozionul National Studentesc cu tema „Exegeza și ermineutica biblică în operele Sfinților Părinți Capadocieni”. Proiectul acestui simpozion este sugerat de hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, care la propunerea Preafericitului Patriarh Daniel, a proclamat anul 2009 – An comemorativ omagial al Sfântului Vasile cel Mare și al celorlalți Sfinți Capadocieni.

tismana-3

Iata ce spune domnul conf. univ. dr. Mihai Valentin Vladimirescu, prodecanul Facultății de Teologie a Universității din Craiova: „Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. Irineu, Simpozionul Național Studențesc de la Tismana reprezintă o nouă posibilitate pentru studenții teologi din întreaga țară de a-și expune lucrările într-o atmosferă științifică și prietenoasă. La a II-a ediție, organizatorii se așteaptă la un număr între 30 și 40 de de participanți, la sfârșitul simpozionului toate lucrările fiind publicate într-un volum anual dedicat evenimentului. Simpozionul se dorește a fi o reuniune de tradiție, anuală, care să contribuie atât la stimularea creativității studenților și a interesului pentru învățare cât și la dezvoltarea capacităţii de expunere a părerilor şi ideilor într-un cadru organizat. Acele lucrări originale, de o înaltă ținută științifică și care demonstrează aprofundări deosebite ale temei simpozionului, vor fi premiate la finalul manifestării. În cadrul simpozionului vor fi încurajate contactele științifice interdisciplinare și promovarea legăturilor între studenții și profesorii de teologie din țară, reliefând direcțiile majore de cercetare în domeniul studiilor biblice”.

Lucrările trebuie elaborate de fiecare student în parte sub îndrumarea unui cadru didactic universitar. Studiile bine alcătuite vor fi trimise, in extenso, până la data de 12.04.2009, la următoarea adresă de email: vladimirescu_mihai@yahoo.com. De la fiecare Facultate de Teologie din ţară se recomandă să fie trimise un număr de trei sau patru lucrări. Studenții care vor fi selectați de către o comisie a Facultății noastre vor fi invitați să-și susțină studiile în cadrul acestui simpozion, în zilele 18-20 Mai. Organizatorii asigură transportul, cazarea și masa participanților.

Persoană de contact: Prep. Univ. Drd. Mihai Ciurea
Tel.: 0723856506
Email: ciureamihaijr@yahoo.co.uk

sfintii-capadicieni

Asadar, fratilor studenti teologi, va doresc multa luminare de la Sfintii Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Grigorie de Nyssa, ale caror opere sper sa le patrundeti avand smerenia cuvenita si aprinderea duhului pentru adancurile cerurilor.