Sa taca tot trupul omenesc….

Pr. Teofil Paraian
Mânãstirea Brâncoveanu, 13 aprilie 1996

Alaltãieri, la Sfânta Liturghie, în loc de imnul heruvimic „Noi, care pe heruvimi, cu tainã închipuim, si fãcãtoarei de viatã Treimi întreit sfântã cântare aducem; toatã grija cea lumeascã sã o lepãdãm. Ca pe Împãratul tuturor sã primim, pe Cel înconjurat în chip nevãzut de cetele îngeresti. Aliluia, aliluia, aliluia”, s-a cântat: „Cinei Tale celei de Tainã, Fiul lui Dumnezeu, astãzi pãrtas mã primeste, cã nu voi spune vrãjmasilor Tãi Taina Ta, nici sãrutare Îti voi da cu Iuda; ci ca tâlharul mãrturisindu-mã, strig Tie: Pomeneste-mã, Doamne, întru Împãrãtia Ta”.

Era firesc sã se spunã aceste cuvinte adresate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru cã se pomenea atunci Cina cea de Tainã, ultima cinã pe care a avut-o Domnul Hristos înainte de Sfânta Sa Pãtimire, înainte de Rãstignirea Sa. Este cina la care a fost întemeiatã Sfânta Liturghie, adicã s-a rânduit ca acea cinã sã se repete mereu, pânã la sfârsitul veacurilor, pentru credinciosii care se împãrtãsesc.

Cuvintele acestea: „Cinei Tale celei de Tainã astãzi…” le spunem de fiecare datã când stãm în fata Sfântului Potir, pentru a ne împãrtãsi cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile, de viatã fãcãtoarele, înfricosãtoarele lui Hristos Taine. În felul acesta, pomenind Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, avem în fatã cinstitele Taine ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Cina cea de Tainã, avem bucuria de a sta în fata Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a gãsit chipul de a Se uni cu credinciosii, intrând în alcãtuirea mãdularelor lor.

Tot la Sfânta Liturghie s-au spus niste cuvinte care se spun numai o datã pe an, în Sâmbãta Mare: „Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc în sine sã nu gândeascã”. Este un îndemn al Bisericii noastre, o atragere a luãrii aminte: „Sã tacã tot trupul omenesc”. De ce sã tacã? Pentru cã dacã ar vorbi, n-ar putea sã spunã ceea ce ar trebui. Mai bine sã stea cu fricã si cu cutremur, în tãcere, pentru cã viata nu se manifestã numai în cuvânt, ci si în gând. Toate aspectele vietii îsi au temelia în gând. Dupã versetul „Sã tacã tot trupul omenesc, sã stea cu fricã si cu cutremur” se adaugã: „si nimic pãmântesc în sine sã nu gândeascã”. Cu alte cuvinte, dacã putem avea gânduri ceresti, sã gândim cu gânduri ceresti si nimic pãmântesc sã nu gândim. Rãstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Moartea Lui pe Cruce, Înmormântarea Lui, Asezarea în Mormânt, faptul cã a petrecut în mormânt timp de trei zile, sunt lucruri mai presus de gândul omului si nu le putem întelege cu mintea omeneascã

Poate cã vã aduceti aminte cã odatã, când Domnul Hristos i-a întrebat pe ucenicii Sãi „Voi cine ziceti cã sunt Eu?”, Sfântul Apostol Petru a zis „Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, iar Mântuitorul l-a fericit, zicând: „Fericit esti Simone, fiul lui Iona, cã nu trup si sânge ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatãl Meu, Cel din ceruri” (Matei 16, 15-16). Cu alte cuvinte, gândurile pe care le-a exprimat erau gânduri ceresti, descoperite de Tatãl. Firea omeneascã nu poate sã înteleagã asa ceva si nu poate sã afirme asa ceva. Dacã le stii, dacã le crezi, dacã le spui, atunci înseamnã cã acestea le stii de la Tatãl Cel din ceruri.

N-au trecut însã decât câteva clipe pânã când Sfântul Apostol Petru sã aibã niste gânduri pãmântesti. Dupã ce Domnul Hristos a spus cã El va fi rãstignit, cã va muri pe cruce si apoi va învia, Sfântul Apostol Petru L-a chemat pe Domnul Hristos deoparte si L-a dojenit: „Fie-Ti milã de Tine, sã nu Ti se întâmple Tie aceasta” (Matei 16, 22). Domnul Hristos l-a înfruntat cu hotãrâre si i-a zis: „Nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. Deci, nu te-ai ridicat decât pentru o clipã la gândurile ceresti, iar gândurile obisnuite ale tale sunt gândurile omului, gândurile firii, gândurile trupului. Sunt gânduri care nu pot trece de suferinta trupeascã. Or, Eu am venit sã Mã jertfesc, am venit sã sufãr. Asa-i voia Tatãlui, asa-i voia Mea, asa trebuie sã fie! Pentru cã nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor, nu mã iau dupã gândurile tale, cãci „smintealã-Mi esti”.

Niciodatã prigonitorii crestinilor n-au înteles cã Dumnezeu Se rãstigneste, chiar dacã Se rãstigneste în fire omeneascã. Niciodatã n-au înteles valoarea Jertfei Mântuitorului. Ei i-au bat-jocorit pe crestini pentru credinta lor în Dumnezeu Unul, Care S-a rãstignit, Care a murit. N-au înteles cum „cu moartea pre moarte a cãlcat”, n-au înteles cã putea sã nu Se rãstigneascã Cel ce S-a rãstignit, cã putea sã cheme „mai mult de douãsprezece legiuni de îngeri” (Matei 26, 53) sã stea împotriva Pãtimirilor. Dacã totusi a pãtimit, a pãtimit pentru cã a vrut sã pãtimeascã, pentru cã a fost nevoie de Pãtimirea Lui.

Oamenii si-au fãcut probleme nu numai în fata acestor lucruri, pe care, dacã le întelegi cu gândurile descoperite de Dumnezeu, sunt mari si minunate, iar dacã le întelegi cu gândurile omului, sunt lucruri care nu-ti impun nici un respect, care Îl scad si pe Acela care este mare si în moartea si în Pãtimirea Sa. Gânditi-vã la faptul cã atunci când Domnul Hristos le spunea ascultãtorilor Sãi cã pentru a se mântui ei trebuie sã mãnânce trupul Sãu si sã bea sângele Sãu si sã mãnânce pâinea care s-a pogorât din cer, ei se întrebau: „Cum poate Acesta sã ne dea trupul Lui sã-l mâncãm?” (Ioan 6, 52) sau „Cum zice cã S-a pogorât din cer când noi stim pe tatãl Sãu si pe mama Sa?” (cf. Ioan 6, 42). Aici este diferenta dintre gândurile omului si gândurile Domnului. Gândurile Domnului – cã pentru mântuire trebuie sã primim si ajutorul Lui prin Sfântã Împãrtãsire – si gândurile omului, care gândeste dupã logica omeneascã.

Sã luãm aminte cã Domnul Hristos n-a dat nici o explicatie. De ce? Pentru cã la mãsurile omului nu pot fi întelese lucrurile Domnului. „Vrei sã întelegi ceva din mãretiile lui Dumnezeu? Bate la portile Scripturii cu mâinile virtutii!” Va veni o vreme când vei întelege ceva din ceea ce nu poti întelege încã. Explicã unui copil, de pildã, lucruri pe care le întelege numai omul mare. Degeaba i le spui. Aratã-i opere de artã, aratã-i tot ce poate avea omenirea mai înalt si mai frumos si n-o sã te înteleagã. De ce? Pentru cã nu e la mãsurile întelegerii. Tot asa si noi. Cine nu întelege, sã stie cã nu a ajuns la mãsurile întelegerii. Trebuie sã le primim pe toate prin credintã, sã ne plecãm cu mintea, sã stim cã Taina nu suferã ispitire, sã ne lãsãm condusi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Biserica noastrã. Dacã va vrea Dumnezeu sã întelegem mai mult cândva, vom întelege, iar dacã nu, nu. Cât stim – e destul, dacã stim sã ne plecãm cu mintea.

Primim mãretiile lui Dumnezeu în trupurile noastre omenesti, în gândurile noastre pãmântesti, luminate totusi de gânduri ceresti. „Sã tacã tot trupul pãmântesc” si nimic sã nu vorbeascã, sã stea cu fricã si cu cutremur, sã fie respectuos fatã de lucrurile lui Dumnezeu. Sã fie respectuos fatã de tainele lui Dumnezeu si „nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã”, pentru cã degeaba gândeste cu gânduri pãmântesti ca sã înteleagã lucruri ceresti. De ce toate acestea? De ce tãcere? Pentru cã vrea sã nu mai gândim nimic cu gândurile noastre în ziua aceasta, în fata unor astfel de mãretii.

Într-o alcãtuire de la slujba Maicii Domnului se spune cã „Întru tine se biruiesc rânduielile firii, Fecioarã curatã”, adicã firea nu-i asa cum este la tine. Tu ai nãscut si ai rãmas fecioarã. În ordinea fireascã, cine naste nu mai e fecioarã. Totusi „Întru tine s-au biruit rânduielile firii”. De ce? Pentru cã unde vrea Dumnezeu, se biruiesc rânduielile firii. Dumnezeu poate folosi alte rânduieli, mai presus de fire, si le foloseste când stie El si unde stie El. Nu poti sã întelegi cele mai presus de fire dacã privesti lumea dupã rânduielile firii. Noi trebuie sã ajungem odatã la gândul acesta, cã de aceea este credintã, de aceea ne ridicãm prin credintã, pentru cã fãrã credintã nu putem atinge lucrurile mai presus de fire. Învierea Domnului Hristos este un lucru mai presus de fire si nu-l poti întelege cu gândurile firii.

Sã vedem ce se spune mai departe în alcãtuirea la care ne este luarea aminte. Iarãsi lucruri greu de înteles si de primit: cã Împãratul împãratilor si Domnul domnilor, Domnul nostru Iisus Hristos, merge sã Se junghie si sã Se dea de mâncare credincio-silor. Dacã am lua lucrurile în înlãntuirea lor, la Cina cea de Tainã, în Joia cea Mare, Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi cã pot sã mãnânce trupul Sãu si sã bea sângele Sãu. Ar fi putut cineva sã se întrebe ca iudeii de odinioarã, cum se poate aceasta? Acum, în Sâmbãta cea Mare, în prima liturghie care se face dupã Joia cea Mare, ni se spune cã „Împãratul împãratilor si Domnul domnilor merge sã Se junghie si sã Se dea de mâncare credin-ciosilor”. Este vorba despre ceea ce s-a întâmplat la Cina cea de Tainã. În fata ucenicilor existã Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acum ni se spune cã Trupul si Sângele pe care le primim sunt Trupul si Sângele Împãratului împãratilor si ale Domnului domnilor. Lucrurile sunt asa de minunate si asa de jos le coborâm noi… Domnul nostru Iisus Hristos ni Se dã ca sã se facã din Trupul Lui – trupul nostru.

Asa de minunate si asa de mãrete sunt lucrurile acestea! Biserica ne spune cã Domnul Hristos nu este singur în aceastã împrejurare, ci merg înaintea Lui „toate puterile îngeresti cu toatã domnia si stãpânia, cu heruvimii cei cu ochi multi (cu mul-tã cunostintã), si cu serafimii cei cu câte sase aripi, fetele aco-perindu-si si cântând cântarea aliluia, aliluia, aliluia”. Heruvimii si serafimii, care stiu ce au în fatã, îsi acoperã fetele. N-au curajul sã priveascã direct, n-au curajul sã se uneascã direct cu lucrurile mãrete care se întâmplã. Iar noi, niste pãcãtosi, ne împãrtãsim cu Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cu nepãsare, pentru cã de multe ori suntem nepãsãtori, ca urmare a pãcatelor noastre. Nu mai vedem mãretiile lui Dumnezeu, ci vedem interesele noastre. Or, ar trebui sã vedem mãretiile lui Dumnezeu, sã izbucnim si noi din sufletele noastre nu o cântare învãtatã de undeva, ci o cântare întru simtire.

Noi nu putem întelege cât trebuie din lucrurile lui Dumnezeu. Dacã le-am întelege, ar fi mai prejos de noi si n-am avea nici un folos din ele. Avem folos din ele, chiar din neîntelegerea lor, tocmai pentru cã sunt mai presus de noi. Este mai mult sã stii cã un lucru e mai presus de întelegere decât sã crezi cã l-ai înteles, mai ales dacã este vorba de lucrurile lui Dumnezeu. Firea noastrã nu poate descoperi adevãrurile lui Dumnezeu, ci cel mult le poate primi prin credintã.

Vom sãrbãtori mâine, dacã ne ajutã Dumnezeu, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Gândul la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu ne pãrãseste niciodatã. Toate liturghiile depline, toate liturghiile Sfântului Ioan Gurã de Aur si ale Sfântului Vasile cel Mare sunt prãznuire de Pasti. Toate Duminicile, cu câteva exceptii, sunt reeditarea sãrbãtorii de Pasti. Dar avem si Pastile cele de la Pasti. Nu numai ca sã intrãm într-o atmosferã de luminã duhovniceascã, ci si ca sã ne verificãm în privinta raportãrii noastre la mãretia Sfintei Învieri. În Biserica noastrã dreptmãritore, în Biserica Ortodoxã, Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este centrul credintei noastre, asa cum Domnul Iisus Hristos este centrul simtirii, centrul vietii noastre.

Sã ne ajute bunul Dumnezeu sã ne putem cerceta pe noi însine, mãcar întru aceastã zi, în privinta felului cum ne raportãm la lucrurile dumnezeiesti. Sã nu uitãm cã trebuie „sã tacã tot trupul omenesc”, sã stea cu fricã si cu cutremur în fata mãretiei lui Dumnezeu. Sã nu uitãm cã trebuie sã disparã orice gând pãmântesc când este vorba de lucruri ceresti. Sã ne gândim la Cel ce merge sã Se junghie si vine cãtre noi sã Se dea de mâncare nouã, credinciosilor; sã nu uitãm cã merg înaintea Lui cetele îngeresti cu toatã domnia si stãpânia, cu heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea aliluia, aliluia, aliluia!

Sã avem constiinta cã trebuie în toatã vremea sã izbucnim din sufletele noastre cântãri de mãrire si sã zicem împreunã cu ei: aliluia, aliluia, aliluia!