Televizorul care naşte cărţi şi despre Ortodoxia furată

cititori in metrou

M-am oprit astăzi în faţa unui stand de cărţi şi m-am uitat în jurnalul Oanei Pellea. Captivant…O retorică destinată oralităţii, pe care o guşti în scris, numai pentru că ai urmărit-o pe autoare la televizor şi ţi-a plăcut cum şi despre ce vorbeşte.

Sunt mărturisiri de suflet. Dincolo de nota de nevinovăţie şi, poate, de intenţia bună a autoarei de a se destăinui oamenilor, stă un cap de mort care rânjeşte şi pe care nici eu nu l-am observat multă vreme: interesul comercial al editorilor /editurilor.

După ‘ 90, până să ajung la facultate, luam trenul spre Bucureşti de câte ori puteam, tocmai pentru ca să vin să îmi cumpăr cărţi. Eram avidă de cărţi, ca şi părintele Dorin.

La facultate am continuat în acelaşi ritm al cititului, fără să ne gândim serios la interesele care stau în spatele coperţilor. Cu timpul însă am văzut că în vitrinele librăriilor, ca şi pe tarabele cu cărţi, e cam aceeaşi marfă, aceleaşi cărţi, care se republică cu o religiozitate suspectă şi asta m-a nedumerit. De fapt asta m-a salvat de nesinceritatea editorilor români vizavi de carte.

Ştiu zeci, sute de cărţi care merită traduse sau publicate / republicate, dar nimeni nu se mişcă spre ele. Editorii ne replică că trebuie să trăiască…Dar preţul traiului lor prosper e mizerabila ofertă de carte de pe piaţa românească. Bineînţeles eu mă refer la total şi nu la particularul a ceea ce se editează.

Ni se vând lucruri facile, uşor ingurgitabile. Ni se vinde ceea ce se citeşte repede…dar nu asta e adevărata cultură. O carte mică nu e o carte bună, decât dacă e o carte esenţială şi îndelung muncită. Cartea adevărată e cartea cu multe pagini asudate. Pentru că nu trebuie să confundăm cartea cu fiţuica sau cu integrama de completat în tren.

cititor in parc

Prin tren întâlnim şi neoprotestanţi cu Biblia la ei, dar aceia nu o studiază ci…se laudă cu ea. Nu la ei m-am referit. Cartea se citeşte în tăcere şi se face în zile în şir.

Iar cărţile mici, scurte, facile, de 10-15 pagini, care ajung la tipărire 150 sunt incultura noastră, semnul că suntem minţiţi sistematic, pentru ca să rămânem nişte proşti cu aere de cititori. Însă cartea de 15 pagini, care devine 150 de pagini, cu caractere de neam prost, costă 20-30 de lei şi un tratat muncit, cu 300-400 de pagini costă 50-60 de lei. Însă cei 20 de lei sunt furaţi şi nu munciţi!

Pe scurt suntem furaţi şi nu cumpărăm cărţi! Dacă nu le mai cumpărăm pe astea mici, vor fi nevoiţi să se întoarcă la adevărata carte: la cea mare şi muncită.

Însă, de ce e cartea din ce în ce mai mică? Pentru că vrea să acosteze pe cei cu mentalitate de cititor de televizor. Se citeşte puţin şi sec şi, mai ales, se citesc cei care sunt scoşi la televizor. Aşa ajung Puric, Mândruţă, Mihaela Rădulescu, Găinuşă sau Oana Pellea cu bestseller-uri: pentru că sunt văzuţi la televizor şi nu pentru că sunt scriitori.

cititor rational

L-ai reţinut…vii şi îl cumperi. Tocmai de aceea toţi vor la televizor sau pe net, cu publicitate multă, pentru că ale lor cărţi nu sunt cumpărate pentru ele, ci pentru imaginea lor.

Cultura noastră nenorocită se face între prieteni, cu relaţii de clan. Te laudă prietenul când îţi publici cartea, apăi atunci trebuie să mergi şi tu şi să i-o popularizezi pe a lui. Troc nenorocit. Nu pentru că ea, cartea, e bună, ci pentru că nu poţi să îl refuzi pe neicuşorul de prieten sau amic sau şef.

Pe de altă parte, Ortodoxia noastră, deşi e mitraliată cu atenţie, totuşi, e bună să o furi sistematic. Poţi să îi furi icoanele, cântările, slujbele, le mai îmbraci puţin cu ce ai tu prin cultul tău…şi apoi spui că noi suntem proşti iar tu deştept.

Neoprotestanţii români, care, după revoluţie, negau tot ce e ortodox, de la lumânări la icoană şi de la Biblie la reverendă ortodoxă, au început să îşi însuşească lumânarea, icoana, reverenda şi cântarea ortodoxă. Ne fură la idei în predicile lor, ne fură Părinţii, ne fură ce se poate…şi tot pe noi ne înjură.

Acum ne fură şi masonii, care şi-au făcut nu ştiu pe unde un locaş după toată rânduiala ortodoxă. E culmea stupefacţiei. Însă eu cred că e şi multă prostie în toate aceste preluări tacite, pentru că nu sunt în stare să creeze ceva autentic.

În al treila rând, filosofii noştri de Humanitas au ajuns nume notorii cu idei patristice şi filocalice mărunţite pentru guguştiuci. Cine înţelege că oamenii de cultură preiau cu nesimţire din averea Bisericii pe care o înjură, înţelege, cine nu, îi laudă în neştire. Însă tot ignoranţa laudă. Pentru că nu poţi să lauzi munca puţină dar cu nasul prin ceruri. Numai proştii se bucură când sunt lăudaţi de alţii mai proşti decât ei.

Poate că ar trebui să existe o lege ca să nu mai fie plagiaţi Sfinţii Bisericii, de cei care nu le urmează şi viaţa îndeaproape. Dacă ar funcţiona conştiinţa personală, atunci ar fi bine. Însă, se pare, că ea e puţin adormită sau narcotizată.

Ce trebuie să înţelegi? Biserica face multe, dar nu are cine să se laude cu ea. Şi Tradiţia Bisericii e imensă, dar nu are pe cine să bucure, pentru că nu o prea cunoaştem. Dacă vrei să cunoşti, pune mâna pe cărţile mari ale Bisericii şi ale umanităţii şi nu te mai lăsa păcălit de cărţi fâşneţe!

SURSA AICI

cititor pe strada

Anunțuri

2 gânduri despre „Televizorul care naşte cărţi şi despre Ortodoxia furată

  1. cu tot respectul…cum puteti face un articol plecind de la rasfoirea…unei carti…si vorbiti de superficialitate…?

  2. Nu am prea inteles bine care este critica pe care mi-o aduci, draga sandu, dar imi dau seama ca trebuie sa lamuresc anumite lucruri. In primul rand, articolul nu este al meu, ci este preluat de pe un alt blog, catre care este un link la sfarsitul articolului. L-am publicat pentru ca sunt de acord cu ideile expuse aici si mai ales cu mesajul pe care doreste sa-l promoveze, si anume ca apar din ce in ce mai multe carti care atat prin continutul, cat si prin costul lor ne fura si ne mint… ne fura timp, atentie, si ne mint oferindu-ne idei plagiate (daca sunt bune) sau, mai grav, idei care ne obisnuiesc sa adoptam criterii cat se poate de instabile si false in aprecierea si abordarea realitatii, a vietii pana la urma. In al treilea rand as vrea sa-ti spun, draga sandu, ca nu am rasfoit…doar o carte… mi-au trecut destule carti prin mana pentru a-mi face o impresie clara asupra felului in care aceste carti „fasnete”, cum le numeste autoarea articolului, influeneteaza mentalitatea oamenilor si crede-ma ca nu a fost o impresie buna… eu ma ocup cu vanzarea de carti si tare ma bucur cand mai vad cate-un om care pune mana pe Pateric, pe Filocalii, pe scrierile Parintelui Dumitru Staniloae, pe Omiliile Sfantului Ioan Gura de Aur, decat daca ar cumpara, purtat de valul de entuziasm si curiozitate, cartile lui Puric sau Oana Pellea…. Nu zic ca sunt proaste cartile astea….dar merita oare sa dai aproape 20 de lei pe „Cine suntem” sau „Despre omul frumos”, pe copertile carora troneaza fastuoasa imagine a autorului”(nu vreau sa insinuez sau sa denigrez) sau aproape 30 de lei pe cartea Oanei Pellea, cand cu banii acestia cumperi Reflectiile Pr. Staniloae asupra spiritualitatii romanesti, sau un volum din Filocalie, sau Asceza si mistica aceluiasi parinte Staniloae? Chiar au aceeasi valoare? Aceasta a fost intentia articolului, anume aceea de a-i constientiza pe cititori de frumusetea unor carti care, din pacate, sunt surclasate ca pret si mediatizare de carti-papusa, carti-eveniment, carti-spectacol….Iarta-ma si sper ca m-ai inteles de ce am ales sa preiau articolul… Pentru mai multe lamuriri, urmeaza, te rog, linkul de la sfarsitul acestuia si intra in legatura cu autoarea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s